Șoselele din plastic alb care produc energie verde
19
iunie 2018
Scris de Razvan Radulescu, Publicat în Tech
O să glumesc și o să susțin că nu este un lucru rău că încă nu avem infrastructură bună în România. Asta pentru că trămi vremuri ale inovației accelerate, iar în materie de drumuri ne putem gândi că peste 5 ani am putea avea drumuri albe de plastic, cu panouri solare și turbine eoliene încorporate, care transformă lumina și vântul produs de mișcarea mașinilor în energie.
Traficul – noua sursă de energie
Universitatea Tehnică din Istanbul a dezvoltat o turbină eoliană verticală care valorifică vântul generat de vehicule și îl transformă în electricitate.
Turbinele au de asemenea un panou solar montat pentru a fi și mai eficiente, iar fiecare dintre ele poate genera energie suficientă pentru a alimenta două locuințe (1 kilowatt pe oră).
Șosele Albe
O idee genială pe care am văzut-o recent este că în Los Angeles șoselele devin albe. Devin în sensul că autoritățile le vopsesc în alb pentru a reflecta căldura în scopul menținerii unei temperaturi suportabile în oraș.
Diferența de temperatură este considerabilă și sunt sigur că e și mai economic decât să fi nevoit să repari drumul când se deformează (rapid) din cauza temperaturilor excesive.
Drumuri de plastic
MacRebur este un startup Scoțian care construiește drumuri din plastic reciclat. Și nu doar că rezolvă probleme legate de faptul că plasticul poluează la greu, dar se pare că este mai ieftin decât folosirea materialelor tradiționale și că drumurile construite astfel sunt mai rezistente.
Șoselele devin panouri solare
În mare parte, drumurile sunt construite în zonele cele mai expuse la soare și nu au acoperiș. Singurul motiv pe care l-am avea ca să nu ne gândi să le înlocuim cu panouri solare ar fi acela că panourile sunt fragile. Dar nu mai este cazul. Există deja mai multe proiecte care implică metode diferite de a construi drumuri din panouri solare care să fie durabile și chiar și ușor de reparat.