Cât de tare doare să-ți albești dinții?
28
februarie 2021
Scris de Razvan Radulescu, Publicat în Lessons & Info, Personal story
Mi s-a spus că, pe unii, albirea dinților nu-i doare deloc. Pe mine mă! Am încercat și m-a durut de m-am c***t pe mine. Citește mai departe doar dacă-ți plac poveștile sau dacă te bucură măcar puțin să afli de suferințele altora.
Era prin 2016, când după o vizită anuală la stomatolog (sau dentist, că nu am putut ține ritmul niciodată cu schimbările de titulatura a acestei profesii), am întrebat, mai degrabă pentru a face conversație în timp ce mi se completa fișa: „Cum e cu albirea dinților?”.
Mi-a spus că e simplu, că nu doare deloc și cât costă. Apoi, doctorul m-a întrebat dacă vreau să facem o programare? Am acceptat pentru că în același timp îmi doream și îmi era oareum rușine să reunosc că mi se pare scump.
O săptămână și 10 milioane mai târziu, mă aflam din nou pe scaun cu lumina în ochi, încercând să urmăresc ce mi se întâmplă în reflexia din ochelarii doctorului meu.
Pregătirea pentru albirea dinților
Începe prin a-mi pune un fel de „căluș” pe buze. Nu am avut intervenții mari până acum, dar nu m-am mai întâlnit cu el nici până atunci, nici după. Efectiv mă șimțeam ca o păpușă gomflabilă – asta îmi trecea prin cap.
După momenul ăsta nu mai puteam vorbi. Iar doctorul a început să îmi povestească ce o să se întâmple:
- albim doar dinții care se văd și doar pe partea din față
- ca să nu afectăm gingiile, le acoperim cu o pastă
- o să facem șapte sesiuni de câte trei minute (nu mai sunt sigur, dar parcă așa era)
Pe gingii mi-a dat cu o pastă albă care s-a uscat repede – simțeam că strânge cumva.
Acum eram cu buzele întinse într-un „zâmbet” nenatural și cu gingiile la fel de albe precum dinții. Nu puteam să vorbesc, dar urmăream în continuare doctorul care trăgea aproape un „lampadar”.
Măsurarea eficacității
Ca să vedem cât de bine funcționează, doctorul a venit cu un măsurător de alb (sau galben). Mi-a zis că uite, acum ești aici.
Cum (mă) doare albirea dinților?
Ca o durere de dinți (toți dinții), combinată cu o criză de sinuzită în timp ce bagi limba în priză.
Aduce doctorul o soluție și mi-o întinde pe dinți. Arăta ca o sticluță de lac de unghii și mirosea parcă puțin înțepător. Apoi poziționează lampa în dreptul gurii și o aprinde. Lumina e albastră.
În mai puțin de 3 minute (din nou, cred că atât era o sesiune – deși îmi pare mult acum) îmi curgeau lacrimi de crocodil. SERIOS.
Cum se aprindea lampa, simțeam că mii de ace îmi intră prin dinți și mă înțeapă în creier și în ochi. Sună rău, știu, dar exact așa m-am simțit.
Am reușit să suport aproape două sesiuni. La a doua încercare am împins lampa cu mâna și nu știu exact cum, dar i-am transmis doctorului că asta a fost!
Rezultate?
M-a deconectat de la instrumentul de tortura, mi-a luat banii și am plecat. Nu voiam decât să plec! Dacă nu m-ar fi durut atât de tare fix dinții, aș fi comentat probabil despre cum m-a mințit că nu doare…
A măsurat din nou și mi-a spus că am reușit ceva în materie de albire, dar sincer nu îmi aminteam de unde pornisem. Deci nu sunt sigur dacă am obținut o îmbunătățire.
Era decembrie. Când am ieșit afară din cabinet și am încercat să vorbesc, aerul rece mi-a tăiat „respirația”.
După ce îți albești dinti
Povestea aia cu „s-ar putea să apară o sensibilitate pentru o perioadă scurtă”, în cazul meu, a fost o desconsiderare. În prima săptămână nu puteam să suport nici rece, nici cald, iar în prima noapte mai aveam doar puțin să nu merg plângând la facultatea de stomatologie sperând că coneva o să îmi facă un anestezic ca să pot dormi. Două pastile de ibuprofen mai târziu însă am reușit să adorm.
În plus, am primit reomandare să:
- nu beau cafea
- nu mănânc ciocolată
- nu fumez
- nu nimic colorat