Este fotograful artist?
30
iulie 2017
Scris de Razvan Radulescu, Publicat în The way I see it
Se spune de multe ori despre fotografi, mai în glumă mai în serios, că ar fi artiști ratați. Că dacă nu reușești în niciun fel de artă, dacă nu poți livra nicio lucrare artisică, fie ea chiar și una proastă, atunci apelezi la fotografie. Asta pentru că fotografia iese indiferent unde este îndreptat obiectivul sau de modul în care apeși pe buton. Corect?
Ei bine, eu unul nu sunt de acord cu asta. Și nu pentru că am eu treaba cu fotografia, deși îmi permit să zic că mă descurc decent. Dar nu trăiesc din asta și nu mă prezint niciodată ca fotograf.
Nu sunt de acord pentru că am următoarele:
- Fotografia se învață
A fost ceva ce m-a atras încă de mic la fotografie. În vizită la bunicii mei, pe când aveam probabil 7-8 ani, am găsit un aparat vechi pe film și mi-am petrecut doua zile încadrând și apăsând pe buton. Fără niciun alt film afară de retina mea.
Timpul a trecut și am schimbat în timp mai multe aparate. Cine este pasionat și ajunge să cumpere un DSLR știe, de exemplu, că orice aparat ai, întotdeauna strângi bani pentru un body sau un obiectiv mai bun.
Orice aparat am avut însă, nu am scos nimic decent până nu am fost la cursuri. Concomitent am citit cărți și am urmărit zeci de tutoriale. Abia tarziu înveți cum să scoți ceva apropiat de ceea ce îți propui.
- Fotografia se fură
Oricât înveți și faci singur, nu e nimic mai valoros decât un workshop. Acolo ai ocazia să afli răspunsul la cele mai stupide întrebari – alea pe care nu le abordează nimeni nicăeri pentru că fie problema nu există, fie se presupune că toată lumea știe răspunsul.
În plus, ai ocazia să obsevi obiceiuri și să testezi ce ți se potrivește.
- Fotograful influențează fotografia
Asta este până la urmă motivul cel mai puternic al argumentării mele. Fotograful meu preferat este polonez și se numește Andrjez Dragan și este destul de cunoscut pentru manipularea fotografiilor. Există chiar și un efect care se numește Dragan Effect, pe care mulți îl consideră o referință.
Ce este cu adevărat interesant, din punctul meu de vedere, la acest fotograf, este faptul că cele mai multe dintre modelele lui nu se regăsesc deloc în portretele finale. Nu stau acum să caut articolul în care am citit acest citat dar Andrjez zicea cam așa: ”Pentru mine nu prea contează cine este omul din fața obiectivului. Contează cine și ce mi se pare mie că ar putea fi”.
Am reținut asta pentru că am rezonat cu ideea. Mi se întâmplă des să privesc necunoscuți și să creez o poveste despre ei.
Dacă privim lucrurile astfel, dacă fiecare fotografie este o poveste, atunci fiecare fotograf este cel puțin la fel de artist ca un scriitor.
- Fotograful influențează fotografia
Știu, mă repet. Dar aici este cheia. În asta constă procesul de creație atunci când vorbim de fotografie. După ce înveți să te exprimi prin imagine, după ce înveți să mânuiești un aparat și să înțelegi lumina, după ce îți lucrezi și creezi un stil, începi să creezi. Și asta devine artă pentru că este cu totul altceva decât să apeși un buton!
Pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun, dacă exemplul anterior nu a fost destul de convingător, vă rog să urmăriți următorul experiment în cadrul căruia mai mulți fotografi au fost rugați să realizeze portretul aceluiași om. Chichița a fost totuși că povestea din spatele omului a fost schimbată de fiecare dată.
THE LAB: DECOY | 6 Photographers 1 Man – A Portrait Photography Session With A Twist
A photograph is shaped more by the person behind the camera than by what’s in front of it. To prove this we invited six photographers to a portrait session w…
THE LAB: DECOY | 6 Photographers 1 Man – A Portrait Photography Session With A Twist
A photograph is shaped more by the person behind the camera than by what’s in front of it. To prove this we invited six photographers to a portrait session w…